Poesia » 18/04/2006
"Lu Pasconi". Di Fulvio Miglietta
LU PASCONI (la festa ti l’amori)
Lu lunitia di festa, ca vèni sempri
dopu lu ggiurnu ti la risurrezioni,
allu paesi mia, tutti lu sannu
ti mmanu a pappacola lu chiamunu Pasconi.
Nu saccu ti cristiani, sempri ca no chiovi,
cu li taieddi chini ti rrobba ti mangiari,
si partunu ti casa cu ogni mezzu
pi fa sciurnata, cantando e a ritiri e schirzari.
Puru io, quand’era ancora sbarbatiellu
cantando cu l’amici nu saccu ti canzoni,
lassava lu paisi pi nu postu ti campagna
a bordu ti l’OM, sobbra a lu cascioni.
Dopu mangiato ammienzu all’erva ierta ti la spica
nvintando quedda stroria, magari vicchiaredda,
provaumu a divintari grandi, armenu pi la voglia
tintandu, di fari li cupeti cu quarch’e vagnuncedda.
La facci rossa comu a quiddì scattagnuli
‘mpizzati a mucchi n’tra lu campu ti li favi,
‘ntra li cazuni tanta era la voglia ti passioni
nisba però, ticiunu sempri : stativindi bueni e bravi.
Osci no sacciu ci è cussi comann’avota,
ci ancora li vagnuni fannu la gita di pasconi
cu lu pinziero fissu ‘tra li favi frischi
e qurche voglia forti n’tra lu pantaloni
Mo tennu tutti cosi, grazi a Diu
non c’è bisognu ti la spica, cu la fidanzata o cu ci sia
pi fari li cupeti vannu suli in giru a fa vacanza,
ci sapi ci cussì esisti ancora la poesia.
Io, mi la ricordu ancora osci la ‘ddori ti la spica,
lu russu ti la facci ti ogni singulu vagnoni
e lu viulettu ti li fiuri di li favi appena nati
pircè era la festa ti l’amori : era Pasconi.
Fulvio Miglietta
|