Poesia » 17/03/2011
L'Unità d'Italia (1861-2011). Di Cosimo Ottaviano
“Qua la manu!” tissi Manuveli a don Peppinu,
“l’Italia l’ammu fatta, era quistu lu destinu!”.
“Maestà, ‘ndi manca ancora Roma capitali”
“Non è pi moi, addai ‘nci sta lu Papa culli Cardinali.
E' tipu assai nirvusu, uai ci si va ‘ncazza,
li Francisi ti va chiama, e so na brutta razza.
‘Nci pinsamu doppu, chianu chianu, toci toci,
ci lu sapi? A voti lu purpu cull’acqua sua si coci”.
“Alli cumandi! Si tu lu rei, comu voli 'ssignuria!
Ci 'nc'è bisuegnu, mi truvati a casa mia”.
E si'ndi sciu Garibaldi tristu e scunsulatu,
già lu sta vitia lu tricolori sobbr'a tuttu lu papatu.
E cussì passara l'anni, armenu na ticina,
prima cu vitimu ca lu purpu si cucina.
Quantu guerri e sacrifici, pi ricogghiri stu Paisi,
pi caccia' li furastieri, quantu giuvini fora 'ccisi!
Li terri fora uniti, cuntientu fo' lu re ti li Savoia,
putia viaggiari, ti patrunu, sobbra e sotta, senza noia.
Tant'anni annu passatu, ma osci...so' uniti st'Italiani?
Speriamu cu eti sini, critamulu forti a Bossi e alli Patani!
Cosimo Ottaviano
|